Avantajele sistemului de încălzire-răcire cu covoare capilare

Avantajele sistemului de încălzire-răcire cu covoare capilare (PP)

Avantaje în comparație cu soluțiile tehnice clasice:

FUNCȚIONARE

Confort Optim

Sistemul de încălzire-răcire cu covoare capilare funcționează fără curenți și fără zgomot. Din această cauză, adesea este denumit „sistemul silențios de răcire”.
Schimbul de energie prin radiație corespunde condițiilor naturale și oferă o senzație de confort. În plus, suprafețele radiante prezintă  un profil de temperatură foarte uniform -câmp termic radiant, omogen, de joasă temperatură – fără fluctuații majore datorită interspațiilor mici dintre tuburile capilare.

În consecință, fiecare utilizator beneficiază de condiții identice de confort, iar discuția „tradițională” despre locurile de muncă cu confort termic mai bun sau mai puțin bun, devine de domeniul trecutului.

Fără efecte negative asupra sănătății

Spre deosebire de sistemele capilare, care funcționează cu agent termic apă, sistemele clasice de aer condiționat utilizează aer răcit, care creează disconfort și îmbolnăviri. În sistemele convenționale, cantități mari de aer sunt introduse în încăperi, la temperaturi mult sub nivelul confortului.

Acest lucru reduce nu numai confortul persoanelor din încăperi, dar este foarte des asociat și cu riscuri asupra sănătății. În afară de riscul aferent și de zgomotul asociat, o problemă care apare foarte des este igiena precară al sistemelor de aer condiționat (ca rezultat al ne schimbării la timp al filtrelor de aer, mucegaiului care apare în zonele cu umiditate ridicată, prafului depus pe lamele și pe filtre, bacteriilor care se răspândesc pe suprafața filtrelor, etc.).

Control individual cu timp de reacție deosebit de scurt

Fiecare zonă poate fi controlată individual și ușor de către regulatoarele de temperatură din încăpere.

Reglarea valorilor de referință ale temperaturii interioare, duce la o schimbare apreciabilă a condițiilor din încăpere în câteva minute.

Sistemele capilare au cel mai scurt timp de reacție. Se pot realiza clădiri inteligente, cu utilizarea diferitelor automatizări inteligente, ultramoderne.

Avem multe referințe de clădiri inteligente, automatizate, cu aplicații prin internet.

INTEGRAREA ÎN CLĂDIRE

Elemente tehnice invizibile/ascunse

Sistemul de încălzire-răcire cu covoare capilare are o înălțime constructivă deosebit de redusă și, din acest motiv, poate fi complet integrat în structurile de delimitare ale încăperilor (pardoseli, tavane și pereți). La sistemul capilar – covoarele capilare sunt permanent invizibile, chiar și atunci, când acestea sunt acoperite numai cu un strat subțire de tencuială.

Schimbarea culorii suprafeței tencuielii, așa-numitele umbre de cupru (care apar frecvent atunci când sunt instalate țevi metalice în pereți), nu apar în cazul tuburilor capilare realizate din polipropilenă.

Flexibilitate maximă

Sistemul capilar se livrează la comandă, în aproape orice dimensiune și tip de covoare. Covoarele capilare au un grad atât de ridicat de flexibilitate, încât pot fi adaptate ușor chiar și la suprafețe curbate (bolți) sau la tipuri speciale de tavane.

Este posibilă integrarea unor goluri în covoare, pentru instalarea ușoară a corpurilor de iluminat, tubulaturilor de aer, grilelor de ventilație, senzorilor, cablurilor, etc.

Sistemul de tuburi capilare oferă arhitecților și proiectanților o libertate practic nelimitată cu privire la design și aspect.

Cerințe minime

Nu numai covoarele capilare, dar și întregul sistem capilar necesită un spațiu considerabil mai mic

decât sistemele clasice. Acest lucru devine evident atunci, când se efectuează comparații cu sistemele de ventilație și de aer condiționat clasice. Pentru a transporta o putere de 10 KW, o unitate de aer condiționat necesită o conductă de aer cu dimensiunile de 530x400 mm ( cu dT 8 K la 5 m/s). Deoarece apa este mult mai potrivită pentru transportul de energie, sistemele capilare necesită numai o conductă PP DN 50 (dext = 63 mm) pentru putere identică.

Renovări

Înălțimea constructivă mică și greutatea redusă a covoarelor capilare (cu apă greutatea max. este de 900 g/m²), nu necesită structuri speciale de susținere și permit instalarea rapidă și fără probleme în elementele de tavan existente. Chiar și atunci când condițiile nu permit instalarea unui tavan suspendat, nu trebuie să renunțați la un tavan răcit sau încălzit, dacă utilizați covoare capilare. În astfel de cazuri, covoarele capilare sunt tencuite direct pe tavanul gol din beton. Ca rezultat, pierderea din înălțimea camerei este de numai 10-15 mm.

SIGURANȚA OPERAȚIONALĂ

N

Asigurarea calității excepționale

Sistemul de încălzire-răcire cu covoare capilare este fabricat din polipropilenă specială de înaltă calitate. Fiecare covor este supus controlului calității în fabrică; fiecare covor este supus unui test de presiune cu aer comprimat la 20 bar și apoi este verificat riguros într-o baie de apă, pentru a exclude orice scurgere.

Această presiune de testare înseamnă aproximativ de zece ori presiunea de funcționare. După montaj, covoarele instalate sunt din nou testate la o presiune de 10 bar. Testul de presiune se efectuează cu aer comprimat și apă în conformitate cu metoda specificată de producător.

Dezaerisire automată

Datorită diametrului mic și al tensiunii superficiale ale apei, covoarele capilare se dezaerisesc automat.

Chiar și cu curgeri în direcție verticală și oblică, apa împinge bulele de aer în fața fluxului, atât în timpul umplerii cât și în timpul funcționării.

Din această cauză, nu este necesară luarea în considerare al unghiului de înclinare la instalarea covoarelor în tavane.

Ușor de reparat

În cazul deteriorării unui covor capilar, de exemplu, dacă bateți un cui, apa s-ar scurge până la pierderea presiunii în sistem. Acest volum al apei scurse depinde de presiunea din vasul de expansiune, pierderea fiind în mod normal numai de câțiva litri de apă. De regulă, covorul capilar deteriorat poate fi ușor descoperit, reparat cu un mini aparat de sudură și apoi tencuit.

Necesitatea înlocuirii elementelor complete de suprafață -așa cum ar fi în cazul sistemelor clasice- este exclus la sistemele capilare.

\

Siguranța funcționării
perfecte

În cazul sistemului capilar, circuitul primar este întotdeauna separat de circuitul secundar printr-un schimbător de căldură cu plăci din oțel inoxidabil. În circuitul secundar sunt utilizate numai materiale rezistente la coroziune, cum ar fi plasticul, alama roșie, bronzul și oțelul inoxidabil. Spre deosebire de alte sisteme disponibile pe piață, la sistemele capilare, formarea depunerilor în conducte (ca rezultat al coroziunii), este imposibilă din punct de vedere tehnic, chiar și cu difuzia de oxigen prin pereții tuburilor din polipropilenă.
Nu apare nici biofilmul format de microorganisme, din cauza lipsei combinațiilor de fosfor și azot. De asemenea, la temperaturi de funcționare între 16 și 40 °C depunerile de calcar sunt fizic excluse. Prin urmare, la sistemele capilare, putem fi siguri că apa rămâne complet lipsită de depuneri solide și după decenii de funcționare.

COSTURI

R

Economic

De regulă, costurile de investiție nu sunt substanțial mai mari decât cele pentru sistemele clasice de aer condiționat. Dacă sistemul capilar poate fi utilizat și pentru încălzirea tavanului, de exemplu în clădiri de birouri bine izolate, costurile de investiție sunt chiar mai favorabile. În cazul răcirii, costurile de consum și de exploatare sunt cu până la 40% mai mici comparativ cu unitățile clasice de climatizare. Un factor cheie este costul transportului energiei pentru răcire prin aer (cheltuieli mari) sau apă (foarte economică). Sistemele capilare nu au aproape niciun cost de întreținere și au doar 1/5 – 1/7 din pierderea de presiune în comparație cu sistemele clasice.
În comparație cu alte tavane de răcire, care au la bază elemente de răcire metalice, sistemele capilare oferă avantaje considerabile în ceea ce privește costurile, deoarece utilizatorul nu se confruntă cu pierderi de funcționare.

n

Economisirea spațiului

Proprietarul clădirii câștigă până la 15% suprafață utilă efectiv utilizabilă (eficientă) în comparație cu instalațiile clasice de climatizare în clădiri de dimensiuni similare.

Motivul este că în tavan trebuie să ocupăm numai o înălțime de 10 până la 15 mm (o posibilă reducere a înălțimii etajului) și încăperile tehnice vor fi semnificativ mai mici.

Acesta este un avantaj considerabil, în special în cazul proiectelor noi de construcții.

Durată lungă de viață

Testele de etanșeitate de lungă durată și testele de material au arătat, că la sistemele capilare ne putem aștepta la o rezistență de lungă durată, de peste 50 de ani.

Clienții primesc pentru fiecare covor capilar, în conformitate cu termenii și condițiile de asigurare, o garanție completă de 10 ani, care acoperă nu numai înlocuirea produsului deteriorat, ci și instalarea și demontarea, precum și recuperarea pagubelor rezultate.

Această garanție se aplică practic la nivel mondial și este acoperită de o companie de asigurări de renume. În acest fel, toate riscurile sunt evitate atât pentru instalator, cât și pentru proprietarul clădirii.

PROTECȚIA MEDIULUI

Protecția mediului

Controlul temperaturii suprafețelor cu covoare capilare, este mult mai eficient în comparație cu sistemele clasice, datorită spațiului mic dintre tuburile capilare (de 10-15 mm) și a suprafeței mari. Acest lucru duce la un transfer optim de energie în încăpere. În consecință, este nevoie de diferență mică între temperatura apei și temperatura camerei.

Mai multă economie de energie rezultă din faptul că, temperatura camerei percepută de utilizator cu ajutorul răcirii/ încălzirii prin radiație este cu aproximativ 2 până la 3 °C mai mică/mai mare, decât temperatura reală al aerului din încăpere. Economiile semnificative de energie la sistemele capilare sunt de asemenea evidente.